,,Deschiderea spre lume”
Liceul ,,Ep. Dr. Alexandru Rusu"
CURRICULUMUL NAȚIONAL ROMÂNESC
LIceul nostru şi-a deschis porţile în septembrie 2025, având în vedere următoarele planuri cadru pentru clasele IX - XII:
- profil real cu specializările matematică - informatică și științe ale naturii;
- profil umanist cu specializarea științe sociale.
Limba engleză va fi predată în sistem bilingv.
În acest sens avem în vedere O.M. nr. 3410/16.03.2009 și metodologia descrisă prin O.M. nr. 4797/31.08.2017.
Prezentare profiluri liceu
Programele de studiu pentru ciclul liceal, pot fi consultate aici: Planuri cadru nivel Liceal.
Liceul nostru este organizat pe sistem bilingv: limba engleză se va studia cu un număr de 5 ore pe săptămână, iar cel puțin o materie se va studia în limba engleză.
Elevii noștri vor susține examenul de bacalaureat în formatul nou, implementat pentru generația care a început ciclul liceal în septembrie 2024. Acesta pune accent pe limba română, două limbi moderne, materii specifice profilului, dar și o materie complementară acestuia.
De asemenea, vor fi bine pregătiți la materiile de specialitate, pentru a face progres constant, pentru a fi gata pentru examenul de bacalaureat și admiterea la facultate.
Matematică - Informatică
Profil real
Elevii vor beneficia de ore suplimentare pentru matematică şi un maxim de ore pentru informatică şi ştiinţe.
- Ținând cont de noua structură a bacalaureatului, elevii vor beneficia de pregătire atentă și pentru materii complementare profilului.
- O atenție deosebită se acordă studiului limbii engleze. Elevii for fi pregătiți pentru examenele Cambridge de tip FCE (nivel cerut pentru bacalaureat), respectiv IELTS (nivel cerut pentru universitățile din străinătate sau pentru liniile de studiu în limba engleză din universitățile naționale).
- Pentru a doua limbă modernă, elevii pot opta pentru limba germană sau limba franceză, pe care o vor studia timp de 3 ore pe săptămână – peste numărul cerut de planurile cadru actuale.
- Modulul de dezvoltare personală va asigura pregătirea elevilor pentru comunicare, dezbateri, etică, metacogniție – să învețe cum să învețe, și vor beneficia de o consistentă consiliere pentru carieră și susținere pentru aplicațiile la universitate.
- 1 clasă – 16-20 locuri / clasă
Științele Naturii
Profil real
Elevii vor beneficia de ore suplimentare pentru matematică și un maxim de ore pentru informatică și științe.
- Ținând cont de noua structură a bacalaureatului, elevii vor beneficia de pregătire atentă și pentru materii complementare profilului.
- O atenție deosebită se acordă studiului limbii engleze. Elevii for fi pregătiți pentru examenele Cambridge de tip FCE (nivel cerut pentru bacalaureat), respectiv IELTS (nivel cerut pentru universitățile din străinătate sau pentru liniile de studiu în limba engleză din universitățile naționale).
- Pentru a doua limbă modernă, elevii pot opta pentru limba germană sau limba franceză, pe care o vor studia timp de 3 ore pe săptămână – peste numărul cerut de planurile cadru actuale.
- Modulul de dezvoltare personală va asigura pregătirea elevilor pentru comunicare, dezbateri, etică, metacogniție – să învețe cum să învețe, și vor beneficia de o consistentă consiliere pentru carieră și susținere pentru aplicațiile la universitate.
- 1 clasă – 16-20 locuri / clasă
Științe Sociale
Profil umanist
Elevii vor beneficia de ore suplimentare de limba română, respectiv de un focus important pentru orele de istorie, geografie și un set complet de materii de științe sociale.
- Ținând cont de noua structură a bacalaureatului, elevii vor beneficia de pregătire atentă și pentru materii complementare profilului.
- Un element important de valoare adăugată este reprezentat de orele de Business și de Global Perspectives, predate în limba engleză conform unui curriculum internațional.
- O atenție deosebită se acordă studiului limbii engleze. Elevii for fi pregătiți pentru examenele Cambridge de tip FCE (nivel cerut pentru bacalaureat), respectiv IELTS (nivel cerut pentru universitățile din străinătate sau pentru liniile de studiu în limba engleză din universitățile naționale).
- Pentru a doua limbă modernă, elevii pot opta pentru limba germană sau limba franceză, pe care o vor studia timp de 3 ore pe săptămână – peste numărul cerut de planurile cadru actuale.
- Modulul de dezvoltare personală va asigura pregătirea elevilor pentru comunicare, dezbateri, etică, metacogniție – să învețe cum să învețe, și vor beneficia de o consistentă consiliere pentru carieră și susținere pentru aplicațiile la universitate.
- 1 clasă – 16-20 locuri / clasă
AVANTAJE
- Liceul păstrează deschise toate opțiunile de carieră ale elevilor: medicină, inginerie, informatică, științe sociale – business, drept, jurnalism, psihologie.
- Studiul limbii germane după programa internaţională -3 ore pe săptămână;
- Oferta educațională este flexibilă și adaptată nevoilor elevilor.
- Modul propriu de dezvoltare personală / educaţie pentru viitor;
- Accent deosebit pe învățarea limbilor străine
- Orientare în carieră
- Stagii de practică în muncă
- Dezvoltarea competențelor potrivite pentru o lume în continuă schimbare
STRATEGII ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII LICEULUI
- Liceu cu acreditare Cambridge pentru predarea anumitor materii în limba engleză conform curriculum-ului Cambridge
- Modul propriu de dezvoltare personală / educație pentru viitor
- Vizite și experiențe educaționale la nivel internaţional
- Parteneriat cu Asociaţia Cercetașii Munţilor
- Programul Duke of Edinburgh
- Echipa de debate & teatru
TESTĂRII ȘI EXAMENE
- Bacalaureatul național românesc – la absolvirea clasei XII
- Pregătire pentru examenele IELTS – limba engleză – opțional
Pregătire pentru testările ECDL – informatică – opțional - Pregătire pentru examenele Cambridge – limbi moderne
- Pregătire pentru olimpiadele școlare – opțional
- Pregătire pentru examenele de admitere la universitate
PROCESUL DE ÎNVĂȚARE
Procesul de învățare are la bază o serie de elemente care se regăsesc în toate ciclurile de studiu, de la cel preșcolar la cel gimnazial. Ele se vor regăsi și în programul dedicat liceului.
Acestea sunt:
- Programele de studiu prevăzute în Curriculum-ul Național Românesc pentru nivelul preșcolar, primar, gimnazial și liceal;
- O învățare aprofundată și progresivă a limbii engleze – în conformitate cu Curriculum-ul Cambridge – inclusiv pregătire pentru testările Cambridge – pregătire pentru KET, PET, FYC;
- Programul Leader in Me;
- O hartă curriculară coerentă pentru dezvoltare personală, de sănătate și socială, progresivă de la nivelul primar până la clasa XII;
- Educație religioasă care ține cont de principiile respectului pentru diversitate și a multiculturalismului;
- Program de ieșiri educaționale în corelare cu curriculum-ul intitulat „Maramureșul ne învață”;
- Program de Educaţie Financiară;
- Integrarea principiilor de PBL (Project Based Learning) și SL (Service Learning);
- Program de sprijin pentru elevii care se află sub nivelul aşteptat, respectiv de susţinere pentru elevii cu talent şi potenţial deosebit;
- Programul susținut prin calendarul UNESCO.
ÎN PLUS, CE VOM OFERI LA NIVELUL CICLULUI LICEAL
- Studierea limbii engleze conform sistemului bilingv; acesta va include predarea unor materii ca istoria și geografia Marii Britanii și a Statelor Unite ale Americii.
- Deschiderea celor 3 clase, conform celor două profiluri și a trei specializări: real – matematică – informatică, respectiv științe ale naturii; umanist – științe sociale.
- Includerea unui curs de Business care să urmeze programa Cambridge.
- Program de orientare în carieră, care să includă instrumente de evaluare verificate la nivel internațional – CAT4 și Cascaid.
- Program de practică în muncă – stagii de practică, în diferite domenii de activitate, pornind de la interesele și orientarea de carieră a elevilor.
- Program extins de voluntariat și de implicare în comunitate.
- Programul Duke of Edinburgh – aventură / voluntariat / sport / creativitate – fiecare elev având ca țintă obținerea minimă a unui Bronze Certificate.
- Certificare ECDL pentru competențele digitale.
- Pregătire pentru certificarea nivelului de competență lingvistică pentru limba engleză – nivel C1 și chiar C2 – testări Cambridge, FYC și IELTS.