Primar

Prezentare clase Ciclul Primar 

Ciclul primar urmează Curriculumul Național Românesc. Pentru a consulta conținuturile și competențele dezvoltate la nivelul fiecărei clase de la nivelul primar, vezi:
Planurile cadru de învăţământ Ciclul Primar.

 În școala noastră, ne ghidăm după următoarele direcții principale:

  • Planificările oferă timp suficient elevilor pentru a desfășura activități de învățare care să dezvolte toate competențele descrise de programele școlare.
  • Asigurăm ore suplimentare față de planurile cadru oficiale pentru limba engleză (3 ore la clasa pregătitoare și 4 ore pe săptămână pentru clasele I-IV). Elevii vor fi pregătiți pentru testările Cambridge – Movers, Flyers. 
  • Limba germană este introdusă ca a doua limbă de studiu, încă de la clasa pregătitoare. Elevii își pot verifica abilitățile deosebite în cadrul concursului Cangurul Lingvist, organizat anual și la care reprezentanții școlii au obținut rezultate deosebite. 
  • Pentru a asigura un curriculum echilibrat și în zona științelor și a competențelor digitale, elevii beneficiază de o oră suplimentară de științe pentru clasa I, respectiv de o oră de TIC pentru toate clasele de primar. 
  • Tematicile de dezvoltare personală și socio-emoțională, educație pentru sănătate și siguranță sunt abordate regulat în cadrul orelor de PSHE (un alt fel de dirigenție).
  • Pentru a asigura și o continuitate cu experiențele pe care elevii le-au avut în grădiniță, continuăm să punem accent în clasele primare pe dezvoltarea socio-emoțională și pe abilitățile kinestetice.
  • Elevii și familiile lor beneficiază de consiliere pentru carieră pornind de la implementarea unor instrumente de evaluare validate internațional – CAT4 – GL Assessment, evaluare introdusă la clasele a IV-a.
  • Competențele de leadership ale elevilor sunt dezvoltate în mod regulat prin implicarea tuturor în proiecte realizate în cadrul unor echipe mixte, care aduc împreună elevi mai mari și mai mici din clase diferite, profesori și părinți specialiști sau pasionați de diferite teme, care acționează ca și mentori – coach pentru elevi.
  • O practică constantă în școală este predarea unor secvențe de lecții de către elevii din gimnaziu pentru elevii din ciclul primar. 
22 locuri maxim / clasă
  • 2 clase pregătitoare
  • 2 clase paralele de clasa I-a şi clasa a III-a
  • 2 clase paralele pentru clasa a III-a şi o clasă a IV-a

Structura zilei:

  • Orele de curs se desfășoară între orele 8.15 – 14.00 / 15.00 (după caz).
  • Masa de prânz între orele 14.00 – 14.30
  • Ateliere/activități extra-curriculare/activități de sprijin/activități de excelență între orele 14.30 – 15.45.

ÎN PLUS, CE OFERIM SPECIFIC LA NIVELUL CICLULUI PRIMAR

  • Programa școlară națională
  • Metode alternative de predare
  • Corelarea curriculumului cu pedagogia „Service-Learning
  • Introducerea studiului limbii germane încă de la nivelul clasei pregătitoare 
  • Limba engleză: 3-4 ore/săptămână (Curriculum Cambridge)
  • Acces la platforme educaționale ca E-Kids pentru engleză și germană, respectiv Matific pentru matematică
  • Cor 
  • Lecții individuale de pian și chitară
  • Un program de ateliere extra-curriculare care include arte și tehnologie – Young Engineers, Logischool, balet, șah
  • Curs de TIC la clasele III
  • Curs de dans la clasele III
  • Testări CAT4 pentru evaluarea potențialului de învățare pentru clasa IV
  • Elemente de istorie locală
  • Experiențe de învățare outdoor
  • Echipe de sport – fotbal – băieți / fete; tenis de masă
poza buna copil

EVALUAREA PROGRESULUI ELEVILOR

O experiență de învățare pozitivă și interactivă în timpul lecțiilor trebuie susținută și printr-un sistem relevant pentru monitorizarea constantă a progresului, care să permită și o intervenție eficace atunci când este necesar. 

Evaluările trebuie să fie regulate, riguroase din punct de vedere academic, adaptate la nivelul cerut de curriculum, relevante pentru ceea ce s-a predat și să asigure verificarea modului în care elevii și-au dezvoltat competențele specifice. 

La începutul anului școlar vor avea loc testările inițiale, care să reflecte nivelul de început al fiecărui elev la toate materiile. În funcție de rezultat, elevii care se află sub nivelul așteptat, vor beneficia de planuri individuale de intervenție construite de profesori pornind de la competențele specifice pe care elevii trebuie să le dezvolte. Acestea sunt comunicate părinților, de asemenea. 

După testările inițiale, profesorii stabilesc împreună cu elevii notele de țintă pentru finalul anului. Acestea nu pot fi mai mari de 2 puncte față de nota de la evaluarea inițială.

Ulterior, testarea ritmică este dată de structura modulelor, cu o evaluare finală în ultima parte a anului școlar.

Menționăm că evaluările trebuie să urmeze principiul SPIRALEI – adică să integreze competențele dezvoltate în modulele anterioare – pentru că doar așa se poate realiza o măsurare eficientă a progresului elevilor.